Flamingo-mamaliga

Norii ca niste carbuni incinsi se aseaza peste orasul ca o cutie de chibrituri. Oameni oblici si cuminti ca niste rugi isi continua linia neintrerupta spre necunoscut. Vorbesc rar si fac pauze pentru respirat. Ruperi de ritm si campuri paralele spre imaginar, miroase a viata si paine pe vatra iar noi mergem neslefuiti si natangi in cercuri vii, mergem si vanam inorogi stelari pana ne cresc pene pe coifurile argintii. Ard licuricii nebuni si invart lumea cu ei intr-un dans inoxidabil si plin si apoi ne cad pe crestet, iar noi crestem cu ei. Am atins centrul. Umbre rare de flamingo dezechilibrati si confuzi danseaza pe cerul rosu ca niste rosii coapte si lunguiete de vara trecuta desenand parca peste luna grasa si plina ca o mamaliga...